Sorin GRINDEANU despre acțiunile celor de la AUR, la Galați: Dacă vor reuși să facă aceste lucruri

Publicat: 30/09/2024, 16:02

 Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, și europarlamentarul Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, au susținut declarații de presă la sediul PSD. Unul dintre subiectele de interes pentru ziariști a fost și reacția liderilor social-democrați la faptul că președintele AUR, George Simion, a mers la Galați ca să-i ajute pe sinistrați. 

Inundațiile au fost un alt prilej pentru cei de la AUR să meargă în teritoriu și să dea o mână de ajutor sinistraților din Galați. Liderul George Simion a promis că-i va ajuta pe aceștia să-și reconstruiască locuințele, iar unele vor fi ridicate chiar de la zero. Referitor la acest aspect, purtătorii de cuvânt ai PSD, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, au făcut câteva declarații la sediul PSD.

Am văzut că e în Galați și că sunt foarte mulți membri AUR în Galați. Eu nu vreau să comentez și nu-i rostul meu, nici al meu, nici al lui Mihai să comentăm acțiunile lor.  Dacă vor reuși să facă aceste lucruri, e bine pentru cetățenii de acolo.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu: ,,Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose sunt cei mai critici prieteni ai mei/ Normal că mai facem şi glume”

Social-democrații sar în apărarea europarlamentarilor ATACAȚI de liberali/ Invidie? Ignoranță? Sau furia neputinței

Luiza Dobrescu
A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bombe de o tonă. Cum a acționat Israelul pentru a-l elimina pe Hassan Nasrallah, care...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
El a petrecut alături de Simona Halep şi de familia lor de ziua campioanei. Primele...
Cum a băgat spaima în toată țara o banală furtună de septembrie, botezată Ashley de...
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când...
O familie refuză să-și vândă casa și terenul pentru 40 milioane $. Încet-încet, proprietatea lor...
VIDEO. Scandal uriaș la metrou, provocat de un bărbat care își agresa iubita. Oamenii care...
Cod galben de ninsori în România după ciclonul Ashley! Zonele unde lapovița și vântul puternic...
Românii care primesc 650 de lei în plus la pensie, de la 1 octombrie 2024....
Cum s-a transformat ciclonul aducător de potop în doar un episod de toamnă cu ploi...
Româncă de 42 de ani ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia...
Cine este bărbatul al cărui cadavru a fost plimbat cu un cărucior de cumpărături, în...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Duba cu care Dacia ar putea cuceri Europa. Cum arată creația unui român? - GALERIE...
Putin nu face niciun pas înapoi: toate obiectivele vor fi atinse în Ucraina
ULUITOR: Cu ce este acoperită suprafața planetei Marte?
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia poate șterge Ucraina de pe harta planetei. A semnat...
Provocarea Netflix: O comedie horror, cu personaje savuroase
Insula Iubirii, sezonul 8. Detaliul care i-a făcut pe fani să creadă că Andrei și...
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Ce declarații a făcut Ștefan Stan despre fosta lui soție. Cum va proceda atunci când...
„Mama e mereu plecată din țară” Fiul Lui Andrei Aradits, Eric, confesiuni dureroase despre divorțul...
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Astronomii au aflat de ce sute de stele au dispărut în ultimii ani